Translate

duminică, 17 noiembrie 2013

Dinastia campionilor continuă

Sâmbătă, 16 noiembrie 2013, o nouă victorie a echipei de fotbal a ciclului primar a Şcolii Gimnaziale Liviu Rebreanu Tg.Mureş.

 Etapa municipală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar ,ramura fotbal pentru învăţământul primar , a adunat la start 4 echipe din Tg.Mureş : echipa Şcolii nr.2 , a Gimnaziului Al.I.Cuza , a Gimnaziului Serafim Duicu, şi a Şcolii Ginaziale Liviu Rebreanu .

 Primul meci, cu Gimnaziul Cuza s-a încheiat cu 0-0 a avut nevoie de lovituri de departajare. Portarul nostru, Denis Feier a apărat două şuturi , iar pentru noi a înscris Denis, la primul şut , Erik Simon la al doilea şut , iar Mario Moldovan nu a mai şutat, scorul fiind deja 2-1 pentru noi.

 Al doilea meci, cu cei de la Şcoala 2 a început cu golul lui Erik Simon, cu un şut de la marginea careului. În repriza a doua, Erik a repus dintr-o lovitură liberă , iar Mario Moldovan a catapultat balonul în plasă. Un alt moment important l-a constituit şutul plasat al lui Edu Moldovan , de la distanţă , consfinţind victoria noastră cu 3-0. Ultimele minute au permis rularea întregului lot, pentru a acumula experienţă.


 Al treilea meci, cu echipa Gimnaziului Serafim Duicu a fost plin de evenimente şi tensiune, până la final. În prima repriză , o lovitură liberă de la distanţă a fost executată perfect de Mario Moldovan , conducând , astfel,la pauză , cu 1-0. Repriza a doua, a stat sub semnul asaltului adversarilor. Denis a apărat magistral, inclusiv o lovitură de la 7 m în timpul regulamentar. Spre final, reduta noastră a cedat, făcând ca scorul să fie egal, 1-1. Au umat loviturile de departajare. Denis a executat în bară prima noastră lovitură, apărând apoi primul şut al adversarilor. Erik a şutat pe centru ,nimerind portarul, însă Denis ne-a menţinut în joc, apărând şi al doilea şut.  Mario a înscris plasat, păstrându-şi calmul, iar Denis a apărat şi al treilea penalty.

 Grămada bucuriei s-a născut spontan, consolidând o muncă intensă, de o lună şi jumătate , şi o implicare afectivă a acestor mici eroi.
 Numele acestora :
*portar Denis Feier
*apărători ; Andrei Onocan, Tudor Cosma, Alex Bercea , Alex Birou
*mijlocaşi : Alex Holom, Cătălin Ungur , Erik Szabadi ,Eduard Moldovan
*atacanţi : Rareş Fântână,Erik Simon, Mario Moldovan

 Mulţomiri se cuvin tuturor celor care s-au implicat în pregătirea acestei echipe, atât generaţiei trecute (actualmente în a 5-a şi a 6-a), a celor care , încă n-au jucat sâmbătă ( Paul, Rareş, Norbi , Miţă, Cipri ) cât şi a celei de viitor , reprezentată de Alex, Toni, Dragoş , Andrei .



Imaginea următoare e sugestivă, demonstrând ca Dinastia campionilor merge mai departe .

Felicitări , tuturor , şi succes la etapa judeţeană !
 prof. Codruţ Gabriel Morariu